duminică, 22 aprilie 2012

Manastirea Antim



Manastirea Antim este una dintre vechile si frumoasele manastiri ortodoxe din Bucuresti. Manastirea crednicului mitropolit Antim Ivireanul a fost construita in cartierul bucurestean, numit pe atunci "mahalaua popii lui Ivasco", nu departe de Catedrala Patriarhala.

In ziua de praznuire a Sfintei Mucenite Agata, adica pe 5 februarie 1713, prin descoperire dumnezeiasca, Sfantul Mitropolit Antim Ivireanul hotaraste sa cladeasca o manastire, pe locul unde, pana atunci, se afla o veche bisericuta de lemn, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae (in aceasta se pastra Sfantul si Marele Mir).

Manastirea Antim - scurt istoric

In vederea zidirii manastirii, Sfantul Antim isi va pune la dispozitia lucratorilor toata averea sa. Alaturi de mitropolit, Manastirea Antim a fost sprijinita, material si spiritual, si de altii asemenea lui, crestini ravnitori: Dragusin vistiernicul, Constandin logofatul si femeia lui, Smaranda, Manea Ceausul, cu fratele sau, Maria Baneasa Mileasca si ginerele ei, Chirca Budeanu, Lefter Vornicu, etc.



Drept milostenie, in cinstea Sfintei Agata, pentru descoperirea dumnezeiasca avuta, Sfantul ctitor Antim hotaraste ca "in fiecare an sa se imbrace o fata cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brau si sa i se dea 230 bani".

Manastirea de suflet a Sfantului Antim a fost inchinata, de el insusi, Tuturor Sfintilor. Dintru inceput, ctitorul si-a marturisit credinta si dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru sfinti, zicand: "Intru slava si multumita Insusi celui intru Troita Dumnezeu si intru cinstea si lauda Tuturor Sfintilor dimpreuna, incat sa fie si sa se numeasca Manastirea Tuturor Sfintilor, carora am si inchinat-o si pe numele lor am zidit-o, ca sa se praznuiasca intru ea cu marire si sa se cinsteasca necontenit cu laude si cu cantari, ca niste prieteni ai lui Dumnezeu si ajutatori si sprijinitori tuturor pravoslavnicilor crestini."



Sfantul Antim Ivireanul a intocmit, cu mana lui, planurile de executie ale manastirii, doua dintre acestea ramanand pana in zilele noastre, si anume: planul original al bisericii (pe hartie) si un alt plan (pe pergament), acesta din urma fiind lucrat in anul 1715, in cuprinsul asezamantului manastirii.

Sfintirea bisericii celei mari din Manastirea Antim a avut loc in anul 1715, dupa cum citim in pisania, frumos sculptata, asezata in cadrul portalului monumental al usii de la intrare. Pisania este scrisa in versuri, in limba greaca, ea marturisind urmatoarele:

"Biserica asta a Tuturor Sfintilor hramul,
S-a facut cu vrerea lui Dumnezeu, fire-a tuturora
Subt Stefan, cel care poarta numele Cantacuzino,
Stapan stralucit al Tarii Romanesti vestite,
De catre arhi-pastorul Antim Ungro-Vlahul,
Cel din Ivir, cum se vede din temelie.
Ca inchinatori zeilor fata de Dumnezeu,
Ca David fii si in Biserica Sfintilor
In anul de la mantuire, 1715."



Sfantul Antim scrie, cu multa grija, despre cele dintai zile ale manastirii sale: "Zidit-am imprejurul ei chilii destule si alte lacasuri pentru odihna egumenului, care va fi dupa vremi si acelora ce vor vrea sa aleaga viata sihastreasca adaugand intru ea si altele multe trebuincioase, la care am inchinat multe si de toate castiguri mutatoare si nemutatoare pentru indestularea celor ce vor lacui intru ea, adica: mosii, vii, mori, stupi si dobitoace de tot felul.

Inca si biserica am impodobit-o si am infrumusetat-o, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe dinafara si pe dinlauntru, cu multe adaose de argint si cu vesminte scumpe, cu carti de multe feluri si cu altele, ce se obisnuiesc a se inzestra zidirile cele cuvioase si pentru ca se chiverniseasca toate nestramutat, dupa cugetul meu, si dupa socoteala cea buna si dreapta am asezat 32 de capete in scris, intru carele, mai pe larg, randuiesc toata indreptarea manastirii, precum se vede in condicul cel iscalit al bisericii."



Mitropolitul Antim Ivireanul intocmeste unul din cele mai interesante testamente, prin care lasa dispozitii cum sa fie organizate si administrate cladirile si averile manastirii. Testamentul este inceput la data de 24 aprilie 1713, odata cu inceperea constructiei manastirii, si este completat la data de 15 martie 1716.

Sfantul Sinod hotaraste ca manastirea Sfantului Antim "sa fie sloboda, singura ei legiuitoare, singura stapanitoare si nimanui supusa, fara numai lui Dumnezeu si Tuturor Sfintilor, carora am si inchinat-o. Sa nu fie subt stapanire patrierseasca, nici sub vreo vrednicie domneasca, nici subt stapanirea arhiereului tarii, nici vreunui boiariu, nici vreunei manastiri veri mari, veri mica, ci numai numele cel canonicesc al preasfintitului mitropolit sa se pomenesca intru ea, dupa randuiala cea bisericeasca".



Egumenului i se dau indicatii pentru buna chivernisire a averilor si a cladirilor. In munca lui, el va fi ajutat de cinci epitropi, alesi numai dintre negustori, iar veniturile sa fie ale saracilor. El mai randuieste ca, in fiecare an, sa fie dati la scoala un numar de copii, pe cheltuiala manastirii, asigurandu-le casa, masa, hainele si cartile. Porunceste preotilor sa inmormanteze gratuit pe saracii fara adapost si sa li se faca pomenirile dupa lege.

Tot din veniturile manastirii se vor imbraca saracii, copii si batranii, iar strainilor li se asigura gazduire timp de trei zile. Chiar si bolnavii, indiferent de originea lor, sunt in atentia Sfantului Antim, egumenul si calugarii fiind datori sa-i cerceteze, "altfel vor avea blestem de nu-i vor cerceta".



Prin tipografia de la Manastirea Antim, sfantul urmarea educarea morala si intelectuala a poporului, in lumina invataturii crestine. De aceea, el doreste ca "sa aiba datoria tipograful sa invete mestesugul tipografiei unul dupa altul, pentru ca sa nu piara acest mestesug din tara". La manastirea Antim, ctitorul infiinteaza pentru prima oara in Tara Romaneasca, o biblioteca publica de imprumut.

Dupa adormirea intru Domnul a Sfantului Antim Ivireanul, manastirea sa a continuat sa infloreasca, din purtarea de grija a lui Dumnezeu. Astfel, numerosi boieri si dregatori dau inca mari mosii si alte averi.



Mihai Racovita, domnitorul Tarii Romanesti, la data de 16 august 1731, semneaza hrisovul ce asigura scutirea de impozite si dari a Manastirii Antim, continuand hotararile luate de predecesorii lui Stefan Cantacuzino, Nicolae Voda si Ioan Voda. La fel va face si domnitorul Grigore Ghica Voda, prin hrisovul din 16 decembrie 1734.

La data de 31 mai 1738, in urma unui mare cutremur, cele doua turle originale ale bisericii, zidite din caramida, s-au daramate, ele fiind inlocuite cu altele noi, lucrate din lemn. Intre anii 1746-1747, manastirea este complet restaurata. Acum se impodobeste si catapeteasma, pe alocuri aurindu-se.



In vremea fanariotilor, calugarii greci jefuiesc averea manastirii, printr-o proasta gospodarire. Astfel, dorintele ctitorului nu au mai putut fi indeplinite anual. Pana in anul 1797, manastirea Sfantului Antim, va ajunge intr-o stare jalnica. Datorita acestei stari de fapt, in ziua de 22 martie 1797, domnitorul Alexandru Voda Ipsilanti trece Manastirea Antim ca metoc al Episcopiei Argesului.

Din anul 1797, la Manastirea Antim a functionat o Scoala de Preotire, iar mai tarziu, dupa anul 1836, tot aici a functionat si Seminarul Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Intre anii 1840-1864, aici au fost asezate Arhivele Statului.



Prin purtarea de grija a episcopului Iosif al Argesului si mitropolitului Dosoftei, mareata Manastire a Tuturor Sfintilor incepe sa isi recapete nobletea de odinioara. In anul 1812 vor fi refacute turlele bisericii si acoperisurile tuturor cladirilor.

In anul 1820, la dorinta episcopului Ilarion al Argesului, au loc mai multe lucrari de restaurare. Pana in anul 1850, clopotnita si o parte dintre chilii ajung iarasi in paragina. Astfel, in anul 1860, manastirea va fi iarasi reparata/restaurata.



Abia in anul 1863, sub grija episcopului Clement al Argesului, sunt terminate definitiv lucrarile de restaurare, dintre care amintim: executarea unei rozete mari, pe fatada principala a bisericii celei mari; inlocuirea tamplei de piatra, cu o tampla de lemn de stejar; pictura originala este inlocuita cu alta, lucrata de pictorul Petre Alexandrescu; inlocuirea mobilierului cel vechi, cu unul nou, lucrat in stil neo-renascentist; paraclisul este complet renovat, pictura fiind executata de pictorul Gheorghe Tatarascu; chiliile sunt renovate; clopotnita este restaurata complet in exterior; acoperisurile la toate cladirile sunt reinnoite; sunt achizitionate noi icoane si candele, odajdii precum si alte obiecte de cult si carti.



Biserica este deschisa slujbelor, in prezenta domnitorului Alexandru Ioan Cuza, in vara anului 1863. Dupa inundatia provocata de revarsarea Dambovitei, in februarie 1865, reparatiile pardoselilor si ale fundatiilor cladirilor sunt terminate in anul 1867, in luna iunie.

In vremurile grele, manastirea va ramane numai biserica de mir. In anul 1910 se incepe constructia Palatului Sfantului Sinod, plasat in prelungirea laturii de miazanoapte a chiliilor, lucrarile terminandu-se in anul 1912. In timpul razboiului din anul 1917, in Biserica Antim au fost ascunse Moastele Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges. De atunci, se serbeaza ca hram al bisericii si aceasta sfanta romanca.



Biserica din Manastirea Antim ajunge sa filiala a Parohiei Biserica Alba - Postavari, statut pastrat pana in anul 1927, cand aceasta este transformata in parohie independenta. In perioada anilor 1939-1946 sunt executate actualele turle din caramida aparenta, inlocuindu-le pe cele din 1863. Sub grija, vrednicului de pomenire, Prea Fericitul Parinte Patriarh Iustinian, intre anii 1950-1953 are loc restaurarea paraclisului, consolidandu-i-se turla din caramida.

Pictura neobizantina din pridvorul si de pe interiorul turlelor bisericii mari a fost realizat de pictorul Costin Petrescu, iar monumentalul mozaic de pe frontispiciul bisericii, ca si pictura salilor mari ale palatului sinodal, au fost executate de Olga Greceanu.



Intre anii 1964-1966 are loc ultima mare restaurare, integrala, a complexului manastiresc al Sfantului Antim, construindu-se si o instalatie de incalzire centrala. Tampla originala de piatra este adusa de la lapidarul din curtea Bisericii Stavropoleos si remontata, adaugandu-i-se icoane imparatesti si praznicale, din mozaic. Catapeteasma din lemn a fost trimisa parohiei ortodoxe romane din Londra.

Incepand cu anul 1950, complexul monahal de la Antim devine Paraclis Patriarhal si Resedinta Episcopala, o solutie fericita pentru a evita demolare acesteia. Tot acum este infiintat si un Muzeu, pe laturile de rasarit si de sud ale chiliilor.



In anii 1984-1986, sub presiunea comunistilor, care urmareau construirea unei strazi incadrate de blocuri, chiliile dinspre coltul nord-vestic sunt demolate, iar Palatul Sfantului Sinod este mutata cu ceva zeci de metri mai inspre vest. Cu aceasta ocazie are loc si o noua restaurare a bisericii celei mari, afectata de cutremurul din 1977.

Intre anii 1988-1996 se construiesc noi chilii pe latura dinspre rasarit si o gradina intre cele doua paraclise. De sarbatoarea Sfantului Antim Ivireanul, la 27 septembrie, are loc resfintirea paraclisului si deschiderea muzeului de carte veche, de icoane si alte obiecte bisericesti, de catre Preafericitii Parinti Teoctist, Patriarhul Romaniei si Ilie al II-lea, Patriarhul Georgiei (Iviria).



Manastirea Antim - arhitectura

Initial manastirea avea forma unei cetati, cu biserica in centru, iar pe laturile ce descriu perimetrul unui patrat erau chiliile. In fiecare colt era cate un turnulet. Intrarea in incinta se face printr-o poarta, pe sub clopotnita. Pe latura sudica se afla casele egumenesti, continuate cu paraclisul, inspre rasarit, in continuare fiind chilii.

Realizarea artistica a manastirii reprezinta o marturie elocventa a capacitatilor Sfantului Antim. Intregul complex monahal (biserica, chiliile, paraclisul, clopotnita, casele egumenesti) a fost executat dupa planurile intocmite de marele ierarh si sub directa lui supraveghere, atat arhitectonic cat si pictural.



Biserica centrala este singura ridicata in secolul al XVIII-lea, cu planul in forma treflata; ferestrele ii sunt mari, cu ancadramente sculptate in piatra; rozete mari si bogate; pridvor deschis cu portal monumental; capitelurile si piedestalurile coloanelor frumos ornamentate cu motive florale. Recunoastem astfel stilul clasic brancovenesc, cu o usoara influenta a barocului italian.

Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt: 30 metri lungime si 10 metri latime. Naosul cu doua ferestre la fiecare absida aminteste de structura vechilor biserici sarbesti. Pronaosul are o forma aproape patrata. La restaurarea din 1863 s-au adaugat amvonul si cafasul, executate din lemn de stejar, acelasi model sculptural cu stranele, de catre Carol Storck, la anul 1861.



Deasupra usii de la intrare, sub pisanie, se afla decoratia sculptata a emblemei Sfantului Antim, melcul, simbol al credintei si smereniei, incadrat de o cununa de lauri si avand in partea superioara o stea. Aceeasi forma de melc a avut-o si prima cheie a usii bisericii, fieraria broastei aflandu-se, din anul 1855, in Muzeul National al Romaniei.

Sculptata de Sfantul Antim insusi, usa masiva de lemn de stejar, de la intrarea in biserica, depasind in frumusete toate realizarile artistice de acelasi gen, din vremea sa, capata stralucirea unei taine duhovnicesti: "Nu putem intra in biserica decat prin lucrarea Pastorului (usa), care are ca descuietoare (cheia) credinta si smerenia (melcul)."



Traditia mentioneaza ca toate sculpturile din piatra ale tamplei, ale picioarelor coloanelor si ale ancadramentelor, ca si pictura din biserica mare si din paraclis, au fost executate dupa schitele mitropolitului ctitor, care a si pictat cateva icoane pe fresca zidurilor, alaturi de Preda Zugravul. Sigur, insa, pictate de Sfantul Antim sunt si cele doua icoane mari, de langa tampla: Icoana Tuturor Sfintilor si Icoana Sfintilor Alexie, Nicolae, Antim si Agata.



Manastirea Antim este strans legata de Miscarea isihasta numita Rugul Aprins, pe aici trecand sau vietuind o multime de personalitati de seama a vietii duhovnicesti din tara noastra. Cel mai deosebit vietuitor al manastirii este, fara indoiala, vrednicul de pomenire Parinte Sofian Boghiu, inmormantat astazi la Manastirea Caldarusani.







sursa: crestinortodox.ro

Schitul Magureni - Schimbarea la Fata





Pe la inceputul veacului trecut, satul Magureni din Hunedoara ar fi putut concurat cu succes la titlul de cea mai inalta asezare rurala permanenta din Romania, alaturi de localitatea Fundata din Piatra Craiului, devenita astazi o binecunoscuta statiune montana, dar aproape la fel de necunoscuta in epoca.

Prin ce concurs de imprejurari a intrat Fundata in atentia iubitorilor de natura din intreaga Europa in timp ce Magureniul a disparut chiar de pe harta asezarilor locuite, fiind parasita si de putinii locuitori sezonieri din ultimii ani? Daca exista destine si in ce priveste asezarile umane atunci destinul acestui sat este unul straniu.

Magureni este situat in Muntii Sureanu, la 1300- 1400 metri altitudine fata de satul Fundata la 1300 metri altitudine. Fundata care nu mai are nevoie de nici o descriere, si-a castigat in timp o binemeritata reputatie internationala de sat turistic.

Magureni , un sat de o frumusete care taie respiratia oricui, ar fi avut si el toate atuurile pentru a deveni un reper important in turismul montan.

Magureni, mai mult chiar decat Fundata avea si are acest atuu al izolarii depline fiind inconjurat cu desavarsire de padurile muntilor Sureanu si de varfuri montane de peste 1600 metri altitudine.Asezat chiar sub varful Godeanu (1659 metri altitudine) peisajul din Magureni se aseamana cu peisajele din satele elvetiene din zona de munte.In plus satul se gaseste si la aproximativ trei ore de mers pe jos de cetatea regilor daci Sarmisegetusa Regia, atat de vizitata de turisti.

Potentialul turistic al localitatii a fost remarcat chiar si de scriitori. In cartea sa *Ghidul judetului Hunedoara*, Octavian Floca relata in 1944 ca satul este vizitat de oameni suferinzi in cautare de aer curat si de oraseni amatori de peisaje superbe de munte. Mai recent, intr-o monografie inchinata muntilor Sureanu, Emilian Cristea opina ca satul ar fi ideal ca si statiune montana.

Dar in loc de statiunea visata de turisti, Magureniul a fost parasit pana si de locuitorii sezonieri care mai urcau, in ultimul timp, cu oile la munte in timpul verii.

Magureni a figurat ani buni in aceasta statistica neagra si ar fi figurat cu certitudine si in prezent, daca pe aceste locuri nu s-ar fi petrecut recent un fapt care in alte locuri ar fi trecut poate neobservat, dar la Magureni a capatat importanta unei adevarate minuni. Pentru ca in satul acesta locuit candva de peste 140 de locuitori, toti crestini ortodocsi, nu exista biserica, iar distanta mare fata de biserica satului vecin si izolarea deplina fata de alte sate si orase facea ca lipsa bisericii din Magureni sa fie grava.

Sunt sarbatorile de Pasti si Craciun de peste an, sunt evenimentele importante din viata fiecarui crestin. Oamenii din satul din munte puteau sa infrunte vitregia vremii si a vremurilor dar nu puteau sa traiasca fara biserica in sat. Minunea s-a intamplat in 2007, satul fiind parasit cu desavarsire de toti locuitorii , dar in Magureniul cu casele ramase pustii a fost construita o biserica.

Este mai mult o bisericuta, din lemn, dar duminica de duminica si de sarbatori, aceasta este plina de credinciosi. La biserica din Magureni nu vin numai fostii locuitori din sat ce urca la munte de la Orastie, vin oameni si din Brad, din Alba, din Cugir, chiar si dinTimisoara ori Bucuresti.

Acum, langa biserica se construieste un schit. Este un schit de maici, are hramul Schimbarea la fata si Nasterea Maicii Domnului, acelasi cu al bisericii. Maicile au sosit de la alte manastiri.

Ce ii mai trebuie in prezent satului Magureni pentru a concura la titlul de cea mai inalta asezare umana locuita permanent din Romania? Desigur locuitorii, care sa populeze satul in tot timpul anului, pentru ca acum Magureniul are biserica.







sursa: crestinortodox.ro

Manastirea Sfantul Sava - Bucuresti




Manastirea Sfantul Sava este una dintre vechile manastiri ce impodobeau odinioara Bucurestiul. O veche biserica, inchinata probabil Sfintei Treimi, se afla deja zidita pe locul viitoarei biserici brancovenesti, inca din secolul al XVI-lea. Se crede ca aceasta manastire era inchinata Bisericii Invierii din Ierusalim, adica Sfantului Mormant.

In anul 1688, impreuna cu fratele sau, Constantin Cantacuzino, Serban Cantacuzino va infiinta Scoala de la Sfantul Sava. In anul 1694, Sfantul Constantin Brancoveanu a transformat aceasta scoala in Academie Domneasca, stabilind o programa de invatamant si dandu-i fonduri materiale.

Aceasta scoala domneasca, cea mai inalta din Tara Romaneasca, si-a inceput activitatea langa Manastirea Sfantul Sava. Astfel, chiliile de la Manastirea Sfantul Sava au gazduit vreme de un secol si jumatate prima forma de invatamant superior din Tara Romaneasca.

La inceputul secolului al XVIII-lea, Sfantul Constantin Brancoveanu (1654-1714) va rezidi biserica manastirii (1709), largindu-i zidurile, cat si cladirea Academiei Sfantului Sava. Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, Alexandru Ipsilanti va reconstrui din nou cladirea Academiei Domnesti, aflata in cadrul Manastirii Sfantul Sava. La inceputul secolului al XIX-lea, Ion Caragea va intari si el cladirile domnesti de aici.



Intre anii 1848-1870 sunt daramate toate cladirile manastirii, ultima daramata fiind biserica brancoveneasca; aceasta din urma era deja mult prea slabita de cutremure, reparatiile lasandu-se mult asteptate. In anul 1877, pe locul fostei biserici brancovenesti a fost asezata statuia lui Mihai Viteazul.

Pe locul cladirilor vechii Academii Domnesti se construieste o noua cladire, cu mult mai incapatoare decat cea initiala, dupa planul arhitectural intocmit de Alexandru Orascu. Academia de atunci este Universitatea de astazi, aceleia adaugandu-i-se o mansarda si cateva sali.

De-a lungul noii Academii s-a construit un bulevard foarte lat, insa scurt numai cat lungimea cladirii, numit pe atunci b-dul Academiei. Abia dupa anul 1880, bulevardul va fi prelungit pana spre Gradina Cismigiu, primind numele de b-dul Regina Elisabeta.

Academia Domneasca Sfantul Sava

Academia Domneasca Sfantul Sava a fost intemeiata in anul 1688, in centrul orasului Bucuresti, la initiativa stolnicului Constantin Cantacuzino, ca institutie de invatamant superior. Odata cu intemeierea Academiei Domnesti incepe si istoria invatamantului superior din Tara Romaneasca, cu predare insa in limbile greaca si latina. Aceste doua limbi erau general folosite, toate institutiile de invatamant superior european de pana in secolul al XVIII-lea folosindu-le in mod curent.



Intre anii 1776-1779, langa biserica centrala au fost construite noi cladiri. Profilul invatatoresc de la Academia Domneasca a ramas neschimbat pana in anul 1818, cand Voda Caragea a dispus scoaterea acestuia de sub tutela manastireasca. Astfel, el a reorganizat-o, sub numele de Scoala Nationala Sfantul Sava, numindu-l in fruntea institutiei pe carturarul Gheorghe Lazar.

Invatatul ardelean Gheorghe Lazar randuieste prima scoala academica de stiinte filosofice si matematici, in limba romana. Astfel, "Academia de Stiinte chiar in limba romaneasca" se va bucura de predarea filozofiei si a stiintelor in limba romana.

Gheorghe Lazar instiinteaza ca pentru "un popor si neam ce este asa de vechiu, asa vestit, proslavit si inzestrat cu toate rodurile pamantului, precum si cu darurile duhovnicesti" se cuvine "o Academie cu stiinta, chiar in limba maicii sale".



Vreme de 14 ani, in chiliile de la Manastirea Sfantul Sava, profesorii romani au pregatit lectiile despre istorie si stiinte, de aceasta data in limba romana. Toate manualele au trebuit sa fie traduse in limba romana, atat cele de literatura, cat si cele stiintifice. Cu aceasta ocazie s-a si intarit o limba literara romaneasca deosebita, alaturi de o gramatica bine pusa la punct.

Pe vremea Sfantului Constantin Brancoveanu, cursurile tinute in Academia Sfantul Sava din Bucuresti abia adunau 150-200 ucenici; dupa inceputul secolului al XIX-lea insa, cursurile academice au inceput sa fie mult mai cautate, le ele participand aproape 400 de studenti. Mitropolitul de atunci al Moldovei obisnuia sa trimita elevi, in Bucuresti, spre a studia la "Scoala de la Sfantul Sava".

Din pacate, despre starea lucrurilor in Academia Sfantul Sava nu se pot spune foarte multe, cele mai multe documente nepastrandu-se pana astazi. Academia Domneasca inchinata Sfantului Sava va fi reorganizata de Sfantul Constantin Brancoveanu (1707), iar mai apoi de Alexandru Ipsilante (1776) si de Ion Caragea (1814-1817).



In anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza va imparti Academia Sfantul Sava in doua institutii: Universitatea din Bucuresti si Colegiul Sfantul Sava. In perioada anilor 1948-1990, colegiul a purtat numele de "Liceul Nicolae Balcescu".

O parte dintre absolventii cursurilor savarsite in Academia Domneasca au ajuns personalitati de seama, politice, culturale, dar si bisericesti. In viata bisericeasca, s-au afirmat urmatorii: mitropoliti ai Ugrovlahiei (Grigore de la Coltea, Grigore de la Caldarusani, Neofit), episcopi (Chesarie la Ramnic, Chesarie la Buzau, Ilarion la Arges, Ierotei al Dristrei). In viata politica si culturala a vremii, s-au remarcat urmatorii: Ianache Vacarescu, Nicolae Vacarescu, Grigore Brancoveanu, Constantin Campineanu, Stefan Balaceanu, Stefan Nestor, Iordache Golescu, Constantin Golescu, Constantin Dapontes si altii.

Cativa dintre elevii mai de seama ai Academiei au fost urmatorii: Nicolae Balcescu, Constantin I.C. Bratianu, Dimitrie C. Bratianu, Ion I.C. Bratianu, Take Ionescu, C.A. Rosetti, Mihail Sorbul, Gheorghe Tatarascu, Alexandru Vianu, etc.



O parte dintre absolventii de la Sfantul Sava au devenit, mai apoi, profesori. Dintre acestia, ii amintim pe urmatorii: Grigore Alexandrescu, Tudor Arghezi, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Henri Coanda, Barbu Stefanescu Delavrancea, Nicolae Filimon, Gala Galaction, Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iulia Hasdeu, Ion Heliade Radulescu, Eugen Ionescu, Nicolae Iorga, Simion Mehedinti, Grigore Moisil, Alexandru Odobescu, Anton Pann, Vasile Parvan, Camil Petrescu, Petrache Poenaru, Eufrosin Poteca, Alexandru Sahia, George Topirceanu, Duiliu Zamfirescu, etc.

Ruinele domnesti de la Manastirea Sfantul Sava

La sfarsitul anului 2010, cele patru statui amplasate in fata Universitatii din Bucuresti (Mihai Viteazul, Spiru Haret, Heliade Radulescu si Gheorghe Lazar) au fost mutata in Parcul Izvor (temporar), spre a putea construi o parcare subterana.



Astfel, odata cu inceperea lucrarilor pentru amenajarea unei parcari subterane, in piata din fata Universitatii, au fost scoase la lumina ruinele ansamblului monahal de la Sfantul Sava, biserica, chiliile si cladirile Academiei Domnesti.

Arheologii au scos la suprafata incaperile unde a fost tipografia, dar si primul muzeu din Tara Romanesca. Spre vest era asezata intrarea in complexul manastiresc, apoi o cladire puternic distrusa inca de la 1860, care nu mai apare pe planurile de la 1864, unde se presupune ca era muzeul, primul muzeu de istorie din Tara Romaneasca, spre sud o cladire importanta care adapostea seminarul, tipografia, iar spre nord era chiar Academia Domneasca, aflata pe locul actualei Universitati din Bucuresti.

Manastirea Sfantul Sava era mai veche, din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, insa Sfantul Constantin Brancoveanu a construit, in anul 1709, o biserica noua, a carei pisanie se pastreaza astazi la Muzeul National de Istorie.



Ruinele bisericii brancovenesti sunt scoase la lumina pe jumatate, cealalta parte aflandu-se sub bulevardul Regina Elisabeta. Statuia lui Mihai Viteazul statea pe locul abisidei sudice a bisericii brancovenesti. In interiorul bisericii celei noi se poate vedea absida sudica a bisericii celei vechi.

Intreaga curte a Manastirii Sfantul Sava a fost un cimitir, dar apoi acesta a fost restrans in jurul bisericii. In cimitirul complexului monahal de la Manastirea Sfantul Sava au fost descoperite mai multe morminte, asezate pe diferite niveluri, ultimul datand de prin anul 1850. Printre cei inmormantati aici, oameni simpli, se afla si cativa soldati rusi, ale caror urme de haine si insemne ii asociaza Regimentului IV.

Ruinele ansamblului monahal de la Sfantul Sava, dezgropate deja, ar putea fi daramate, spre a continua lucrarile la parcarea subterana. Este posibil ca doar ruinele celor doua biserici, zidite una peste cealalta, la un interval mare de timp, sa fie conservate, spre pastrare.

Daca se hotaraste ca vestigiile sa fie conservate, parcarea din piata Universitatii va fi mai mica cu 30 de locuri. Metrorex are in plan constructia unei noi linii de metrou, care sa traverseze Bucurestiul, din Drumul Taberei pana in Pantelimon, trecand prin Piata Universitatii. Este vorba despre magistrala 5. Proiectantii trebuie sa decida daca vor muta lucrarile sau daca le vor face la o adancime mai mare.




sursa: crestinortodox.ro

Manastirea Sfantul Ilie - Dealul Mare




Manastirea Sfantul Prooroc Ilie se afla pe raza comunei Coroieni, in apropierea localitatii Dealu Mare, din judetul Maramures, nu departe de soseaua Tg. Lapus-Dej, la 15 kilometri sud-vest de orasul Targu Lapus si la 36 de kilometri nord-vest de orasul Dej.

Din punct de vedere geografic, manastirea este situata in stanga drumului judetean Tg. Lapus - Galgau, la o distanta de 2 kilometri de la locul numit "La Clipta", punct unde se desparte Bazinul Lapusului de Bazinul Somesului. Asezamantul a fost ridicat pe dealul numit "Gruiul Rotund", la o altitudine de circa 550-600 de metri. Culmea Gruiul Rotund se intinde la sudul Depresiunii Lapusului, avand un caracter subcarpatic, pe o lungime de 30 de kilometri.


Manastirea este asezata intr-o poiana pitoreasca inconjurata de paduri de fag. Aici se intalnesc hotarele a cinci localitati: Fantanele, Valenii Lapusului, Coroieni, Draghia si Dealu Mare. Manastirea Sfantul Ilie se afla, din punct de vedere canonic, sub supravegherea Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.

Manastirea Dealul Mare - scurt istoric

In anul 1991, cu binecuvantarea Preasfintitului Justinian al Maramuresului si Satmarului, protosinghelul Paisie Cosma a pus inceput de viata monahala in acest loc. Protosinghelul Paisie, fiul duhovnicesc al Preasfintiei Sale, a fost crescut in Manastirea Rohia, avand deci radacini adanci in viata monahala, si a purces mai tarziu la infiintarea unei noi manastiri in apropierea satului sau natal, Dealu Mare.



Aceasta manastire nu a luat fiinta in urma unei legende sau a unui miracol deosebit; nici o alta vatra monahala nu se cunoaste a fi fost aici, si totusi, acest loc a fost ocrotit de o purtare de grija divina care a dus la ridicarea acestui asezamant monahal.

Lucrarile de zidire a manastirii au inceput in anul 1991, cand s-a facut un drum de acces pentru transportarea de materiale, s-a pregatit terenul pentru vatra manastirii si s-a ridicat prima chilie, adusa din localitatea Grosii tiblesului, chilie in care a locuit primul vietuitor, ieromonah Paisie Cosma, cel care s-a ingrijit de buna desfasurare a lucrarilor.

In anul 1992, s-au facut trasarile pentru fundatia viitoarei manastiri cu hramul Sfantul Prooroc Ilie, batandu-se primul tarus, iar prima sarja de beton s-a turnat, in partea Altarului, in 16 iulie.



Sfintirea locului a avut loc in 20 iulie, prin prezenta Preasfintitului Serafim Fagarasanul, Arhiereu Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, din incredintarea Preasfintitului Justinian Chira, Episcop al Maramuresului si Satmarului. Preasfintitul Serafim a fost inconjurat de un numeros sobor de preoti si credinciosi. Prima caramida pe fundatie s-a pus in ziua de marti, 18 august, apoi s-a ridicat zidaria pana la nivelul geamurilor si s-a turnat fundatia pentru casa.

Lucrarile au fost reluate in anul 1993, continuandu-se cu zidaria, cofraje pentru bolti, plase de fier beton la bolti si ridicarea parterului la casa. In anul urmator, au continuat lucrarile la biserica. Crucea pe Cupola s-a asezat in data de 2 noiembrie. Tot in cursul anului 1994 s-au cumparat 2 clopote si s-a ridicat o clopotnita. In 1995 au fost reluate lucrarile la casa de lemn, simtindu-se nevoia de locuinte si mai ales de un Paraclis pentru rugaciune, lucru care s-a si realizat. Paraclisul a fost sfintit de catre Preasfintitul Iustin Sigheteanul, dandu-i-se hramul Cuvioasa Parascheva.



La o distanta de 200 de metri de manastire, in mijlocul padurii, s-a inaltat un foisor din lemn pentru servirea mesei oficiale cu ocazia hramului, care poate adaposti 150 de persoane. O alta lucrare realizata pe plan local cu mici cheltuieli: s-au facut 25.000 de bucati de caramida pentru un corp de casa asezat langa casa de lemn, facand corp comun cu aceasta.

In anul 1996 s-au reluat in parte unele lucrari la biserica, facandu-se instalatia electrica precum si geamurile, usile fiind de asemenea date in lucru, fiind sculptate in lemn masiv de stejar. S-au continuat lucrarile la corpul casei din caramida, care cuprinde bucatarie, camera pentru alimente, trapeza, 3 bai, 2 beciuri, iar la nivelul superior camera oficiala si chilii pentru vietuitori.

Biserica, a carei constructie a fost finalizata, este masiva, spatioasa si inalta. A fost construita din caramida, pe fundatie din bolovani de piatra, cimentati. Are forma de cruce si este compartimentata in altar, naos si pronaos. Are un pridvor inchis si altul deschis. Altarul spatios este luminat de patru ferestre: doua pe peretele din fata si cate una pe lateral. Naosul are absidele largi si adanci. Este delimitat de pronaos prin doi stalpi masivi din beton care sustin si arcada boltii. in pronaos este balconul pentru cor. Pridvorul inchis are cate o camera pe stanga si dreapta, pentru spovedanie si pentru scara de urcare in balcon. Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat.



La o distanta de 30 de metri de biserica, se afla o cladire mare, etajata, cu cerdacuri la parter si etaj, sustinute de stalpi din lemn. Este acoperita cu tigla. Ea adaposteste un mic paraclis pentru slujbele de toate zilele si iarna, staretia, 16 chilii, trapeza, bucataria, magazii si un salon muzeu. La manastire a fost construit si un frumos altar de vara.

Se poate spune ca toate realizarile facute pana in prezent sunt rodul jertfei si al dragostei crestinesti a credinciosilor din zona, dar si a celor veniti din alte parti. Credinciosii din localitatile din jurul manastirii, pe langa ajutorul banesc oferit, au luat parte ca voluntari la multe dintre lucrari, mai ales cei din localitatile Fantanele, Valenii Lapusului, Peteritea, Coroieni, Draghia, Baba si Dealu Mare. Un sprijin deosebit a fost acordat de catre domnul Ropan Gavril din Coroieni si domnul Filip Alexandru din localitatea Dealul Mare, care, in anul 1994, s-au oferit a suporta cheltuielile pentru manopera punerii tablei pe acoperisul bisericii, cumparand si o parte din tabla si contribuind la cumpararea clopotelor.

"Bunul Dumnezeu sa rasplateasca tuturor celor cunoscuti sau tainuiti pentru dragostea aratata fata de acest asezamant, rugandu-i totodata sa ramana alaturi de noi pana la sfarsitul drumului inceput", spun calugarii din obstea de la Dealu Mare, cu increderea ca vor face ceea ce trebuie pentru a implini visul ctitorului acestui sfant asezamant, Parintele Paisie Cosma, trecut la Domnul in anul 2010.



Preasfintitul Iustinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, adreseaza credinciosilor care vin la aceasta manastire un frumos cuvant arhieresc, care se regaseste si in brosura de prezentare a Manastirii Sfantului Prooroc Ilie - Dealu Mare:

"Manastirile isi au un important rol si astazi in viata Bisericii. Rolul pe care-l au manastirile este apostolatul. Apostolatul prin rugaciune, apostolatul prin cuvant dar mai ales, apostolatul cu fapta. De aceea, datoria manastirilor este si astazi, in primul rand, sa cultive in sufletele credinciosilor setea de lumina duhovniceasca si de viata curata, pe care am pierdut-o in clipa in care am pasit dincoace de pragul paradisului. Pentru a cunoaste mai bine viata acestor oameni, a acestor umiliti ucenici ai lui Hristos, coborati-va pentru cateva clipe la pragul chiliilor lor smerite si luati parte la ruga lor fierbinte si veti intelege atunci tot rostul vietii lor minunate. Veti vedea cum si astazi, ca altadata, mainile lor se trudesc cu munca grea si sfanta, iar buzele lor inalta rugaciuni fierbinti catre bunul Dumnezeu, la care cer ajutor si bunacuvantare pentru toti oamenii."



Manastirea Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul
Localitatea Dealu Mare, comuna Coroieni, nr. 176, judetul Maramures
Cod postal: 437128
Telefon: 0262.389.536








sursa: crestinortodox.ro

Manastirea Mislea



Manastirea Mislea este asezata pe firul raului Mislea, la confluenta cu raul Telega, intre localitatile Campina si Ploiesti. Localitatea Mislea se afla asezata in partea de vest a judetului Prahova, la confluenta raurilor Mislea Seaca, Mislea si Telega, ea apartinand comunei Scorteni.

Localitatea prahoveana Mislea a cunoscut perioade de inflorire, odata cu intarirea asezamantului monahal, cu dezvoltarea agriculturii si a mestesugurilor, mai tarziu, odata cu exploatarea petrolului, iar in prezent, prin productie si servicii.

Manastirea Mislea, ctitoria lui Radu Paisie

Manastirea Mislea a fost intemeiata intre anii 1536-1537, de catre domnitorul Tarii Romanesti, dreptcredinciosul Radu Paisie, pe locul unei sihastrii vechi din secolulul al XV-lea. Tot el este cel care a ctitorit si Manastirea Valea, in anul 1512. Se crede ca Radu Paisie a fost fiul natural al lui Radu cel Mare. Radu Paisie este domn al Tarii Romanesti intre anii 1535-1545, dar fiind mazilit, din motive necunoscute, de catre turci, este surghiunit in Egipt, unde va si muri.



Dupa mazilirea lui Radu Pasie, inlocuitorul sau, Mircea Ciobanu, pustieste ctitoria inaintasului sau, astfel ca Manastirea Mislea isi intrerupe existenta pana la urcarea pe tron a lui Petru Voda Cercel, care inzestreaza manastirea si ii acorda noi scutiri de dari si vami. Printre ctitorii care au refacut, inzestrat si ingrijit asezamantul de-a lungul anilor, se afla si Mihai Viteazu.

Manastirea Mislea a fost construita potrivit canoanelor monahale si arhitecturale din Muntenia. Asezamantul monahal de aici are forma patrulatera, fiind fortificat cu ziduri inalte, sprijinite pe contraforturi puternice. De jur imprejur se inalta turnul de aparare, turnul clopotnita, la intrare, si corpurile de chili, zidite pe pivnite domnesti boltite. De-a lungul vremii, biserica centrala, zidita in forma de cruce, a fost afectata de numeroasele refaceri.



Manastirea de la Mislea incepe sa isi piarda din bunastare in vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, care hotaraste secularizarea averilor manastiresti. In cele din urma, manastirea va ajunge sa fie folosita pe post de Scoala Corectionala, pentru minori delincventi. Pe incinta vechii manastiri a fost construita, in timpul regimului comunist, o inchisoare politica, pentru femeile detinute politic.

Mislea, inchisoare comunista pentru femeile detinute politic

Manastirea Mislea este amenajata ca inchisoare centrala, pentru detinutele de drept comun (inchisoare obisnuita). In timpul dictaturii antonesciene, aici va fi amenajata o aripa speciala, pentru femeile detinute politic, legionare si comuniste. In aceasta perioada, viata din inchisoare este una cat de cat normala, spre deosebire de ce va urma, in vremea comunistilor.



Biserica de la Manastirea Mislea, aflata chiar in centrul ansamblului monahal, este puternic avariata, de cutremurul din anul 1940. Detinutele legionare sunt cele care ajuta la refacerea acesteia si la restaurarea picturii interioare. Preotul paroh din satul Mislea este cel care indeplineste rolul de preot slujitor in inchisoarea invecinata. Detinutele legionare formeaza un cor, pentru raspunsurile de la slujbe.

In aceasta perioada, viata detinutelor de aici a fost mai blanda decat a celor din alte parti. Dupa o carantina de zece zile, detinutele erau repartizate intr-unul dintre cele trei ateliere, fiecare unde putea lucra. Era un atelier de tesut covoare; altul de confectii, se faceau camasi barbatesti; si un altul in care se desirau petice de lana venite de la fabrici de tricotaje si se foloseau apoi pentru tesutul covoarelor. Inchisoarea Mislea avea contract cu magazinul Romarta. Tot aici se lucrau si rochii de mireasa, camasi de mire si alte articole.



In atelierele de la Mislea se lucra vreme de douasprezece ore pe zi. Detinutele lucrau in trei serii si erau lasate libere in curte, puteau sa se intalneasca cu toate trei seriile, precum si cu cele batrane, care nu mai puteau munci. Cele care lucrau aveau cartele si puteau cumpara cate ceva de la o mica alimentara care era in curte, de exemplu: marmelada, drojdie de bere, baticuri, materiale de rochii sau de capoate; in felul acesta, se ajutau una pe alta.

In temnite, femeile au fost inzestrate cu un dar aparte, anume acela de a trasfigura uratul in frumos: cantau; scriau poezii; alcatuiau piese de teatru, pe care apoi le si jucau; isi desirau rochiile, pentru a obtine fire de brodat cu care, pe ascuns, teseau adevarate povesti. Dar, cel mai mare urat pe care au reusit sa-l alunge, a fost acela al gardienilor care, desi fusesera instruiti sa le urasca, au ajuns sa le admire atat comportamentul, cat si crezul.

Odata cu venirea la conducere a comunistilor, lucrurile s-au schimbat in rau, aripa inchisorii amenajata pentru detinutele politic marindu-se tot mai mult. Aproape toate femeile legionare din tara sunt adunate la fosta Manastire Mislea, sau cel putin trec prin aceasta inchisoare, macar o data in timpul condamnarii lor.



Odata ajunse la inchisoarea Mislea, detinutele treceau de perchezitie si apoi intrau direct la dus, unde apa era extrem de rece. Celulele aveau cate trei randuri de paturi suprapuse. Numarul detinutelor dintr-o celula varia, intre 21 si 34 de suflete. Pentru femei, seara avea loc cel mai asteptat moment al zilei: rugaciunea. Rugaciunea era rostita, de obicei, de sefa de camera, aceasta constand in Acatistul si Paraclisul Maicii Domnului. Iarna, celulele erau incalzite cu o soba care ardea numai o jumatate de ora pe zi. Totusi, femeile incarcerate la fosta manastire Mislea au supravietuit si s-au eliberat, prin decretul din 1964.

Sub comunisti, biserica monahala isi inceteaza activitatea, preotul nemaifiind primit in interiorul inchisorii. Biserica este folosita pe post de depozit de materiale, insa ea ramane ingrijita de unele dintre legionarele inchise aici. In anul 1956, detinutele pe motive politice sunt transferate la Inchisoarea Miercurea Ciuc, cladirile de la Mislea indeplinind insa in continuare rolul de inchisoare de drept comun.



Biserica manastirii este din nou afectata de cutremur, in anul 1977. Avariile provocate de cutremur au fost de ajuns spre a-i face pe comunisti sa o sfarme cu buldozerul si sa o arunce in afara zidurilor de incinta. Preotul din localitatea Mislea, anume Trandafir Dumitrescu, este cel care a reusit sa salveze cateva icoane de catapeteasma si arhiva manastirii Mislea, pastrate astazi in biserica satului.

In anul 1995, in centrul ansamblului monahal de la Mislea s-a ridicat o cruce de fier, chiar pe locul Alarului vechii biserici. In prezent, la Manastirea Mislea functioneaza un complex de servicii sociale (centru de ingrijire si asistenta pentru persoane varstnice sau cu handicap).







sursa: crestinortodox.ro

Manastirea Hagimus



Manastirea Hagimus, inchinata Sfintelor femei mironosite Marta si Maria, surorile dreptului Lazar, este o manastire de maici din Republica Moldova. Manastirea, asezata in localitatea Hagimus, judetul Tighina, se afla la jumatatea drumului ce leaga intre ele localitatile Causeni si Tighina, la aproximativ 75 de kilometri sud-est de Chisinau.

Manastirea inchinata Sfintelor Marta si Maria a fost deschisa in anul 1997, de parintele Andrei Cotruta, cu ajutorul Manastirii Noul Neamt. Initial, pe acest loc se inalta numai o cladire cu etaj, folosita pentru chilii. Stareta manastirii, anume monahia Marta Cusnir, poarta de grija obstii de aproape 50 de vietuitoare.

Manastirea Hagimus - Sfintele Marta si Maria

Manastirea Hagimus a fost intemeiata la inceputul secolului XX, de Preasfintitul Dorimedont. In anul 1997, preotul Andrei Cotruta, pe atunci inspector la Seminarul Teologic de la Noul Neamt, impresionat de frumusetea si pitorescul locului, si-a dorit sa inalte aici un locas monahal. Initial, aici a fost construita o biserica cu hramul Sfintele Marta si Maria, cateva chilii si o scoala, in care s-a deschis, in anul 1998, un Seminar Teologic pentru fete.



Sprijinit de arhimandritul Dorimedont, care pe atunci era staret al Manastirii Chitcani, ajuns mai apoi episcop de Edinet si Briceni, la 26 mai deschide un schit al Manastirii Noul Neamt. In toamna aceluiasi an, acesta devine manastire, cu hramul Sfintele Femei Mironosite Marta si Maria. Parintele Andrei Cotruta este numit duhovnic al manastirii, iar egumena Eufrosinia, stareta a obstii.

Incepand cu anul 1999, manastirea este condusa de maica stareta egumena Marta. Biserica Acoperamantul Maicii Domnului este prea mica pentru multimea de crestini ce vin sa se roage in aceasta. Acum cativa ani, obstea de maici, sustinuta de oameni dreptcredinciosi, a pus temelia unei catedrale, pe doua nivele: Biserica Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria (biserica de vara) si Biserica Sfantul Apostol Andrei (biserica de iarna).

Manastirea se afla la inceputul activitatii sale misionare, in aceasta zona vaduvita atata vreme de credinta stramoseasca. In biserica manastirii, parintele savarseste zilnic Vecernia, Utrenia, Miezunoptica si Sfanta Liturghie. Obstea de maici citeste zilnic si Psaltirea, pentru binecredinciosii crestini.



In fiecare seara, maicile fac o procesiune, numita "Drumul Crucii", in jurul manastirii, cu icoana Acoperamantul Maicii Domnului, hram purtat de biserica actuala. Urmand nevointei Parintilor de demult, in manastire se savarseste zilnic Miezonoptica si Acatistele de noapte "Slava lui Dumnezeu pentru toate" si "Egumena a manastirilor din toata lumea".

Sfintele Marta si Maria, surorile lui Lazar

Marta si Maria sunt surorile lui Lazar, cel inviat de Iisus Hristos. In casa lui Lazar poposea adesea Mantuitorul Iisus Hristos, in drumul Sau spre Ierusalim sau Galileea. Aceste dou sfinte femei, surori ale lui Lazar, prietenul lui Hristos, locuiau in Betania, un sat aflat la mica distanta de Ierusalim.

Marta slujeste, iar Maria asculta. Pentru aceasta, Parintii au considerat pe Maria drept chip al contemplatiei, de preferat fata de fapta virtutii, reprezentata de Marta. "Si pe cand mergeau ei, El a intrat intr-un sat; iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit in casa ei. Si ea avea o sora ce se numea Maria, care, asezandu-se la picioarele Domnului, asculta cuvantul Lui. Iar Marta se silea cu multa slujire si, apropiindu-se, a zis: "Doamne, oare nu socotesti ca sora mea m-a lasat singura sa slujesc? Spune-i deci sa-mi ajute". Si, raspunzand, Domnul i-a zis: "Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti; ci un lucru trebuie; iar Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea" (Luca 10, 38-42).



Cu putin timp inaintea Patimilor, dreptul Lazar se imbolnaveste si moare. Cele doua surori au trimis la Iisus, sa fie instiintat despre boala lui Lazar, insa El a ajuns in Betania abia peste patru zile. Marta se grabi de indata in intampinarea Lui, in timp ce Maria ramase acasa. Domnul o asigura ca fratele sau avea sa invieze. La mormant, la chemarea lui Iisus, cel inmormantat iesi afara viu, cu picioarele si mainile legate cu fasii de panza (Ioan 11).

Femeile mironosite, printre care si Marta cu Maria, credeau cu tarie ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, venit pe pamant sa mantuiasca neamul omenesc. Marta si Maria au dus o viata sfanta, in rugaciune si post, in infranare si milostenie, iar din avutul lor ospatau si odihneau pe calatori.







sursa: crestinortodox.ro

Manastirea Saracinesti





Manastirea Saracinesti este o veche manastire ortodoxa din tara noastra. Asezata la confluenta raului Olanesti cu raul Cheia, in satul Valea Cheii, in comuna Pausesti-Maglas, judetul Valcea, manastirea poarta pana astazi aprinsa flacara dreptei credinte.

Manastirea Saracinesti a fost ctitorita de episcopul Stefan al Ramnicului, in anul 1688. Desfiintata, in mod abuziv, in anul 1960, manastirea nu si-a revenit complet nici pana astazi. Pana in anul 1964, actuala localitate Valea Cheii s-a numit "Saracinesti", dupa numele manastirii.

Manastirea Saracinesti - scurt istoric

Manastirea Saracinesti a fost ridicata pe pamantul donat de comisul Tanase Pausescu si mama sa, vaduva clucerului Radu Pausescu, devenita intre timp monahia Marta. Mosia fusese primita de acestia doi de la Tanasie Comisul Saracinescul, care nu avea alti urmasi. Acestora li s-au adaugat comisul Atanasie Saracinescu si sotia sa Ilina, care, prin donatiile facute, pot fi considerati, de asemenea, ctitori mari ai manastirii.



Mosia in mijlocul careia a fost zidita biserica si cladirile manastiresti a fost deci a boierilor din familia "Saracinesti", de unde ramane si numele locului, pana astazi, dupa cum reiese din actul de danie, facut la 7 iunie 1687, catre episcopul Stefan al Ramnicului.

Constructia manastirii incepe in anul 1688, in plina perioada de dezvoltare a artei bisericesti bizantine pe pamantul nostru. Episcopul Stefan se retrage din scaunul arhieresc si se face schimnic in noua ctitorie, purtand numele de Sava arhieroschimonahul. Murind in anul 1693, episcopul schimonah Sava este ingropat in pronaosul bisericii, pe care o lasa nepictata.

In pisania cea veche a bisericii celei mari, citim: "Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant, ziditus-au aceasta biserica din temelie, cu toata podoaba ei, intru lauda Adormirea Precestei Bogorodite si cu chiliile imprejur, cu toata cheltuiala Parintelui Stefan, episcopul Ramnicului, fiind data mosia cu casele de Tanasie Pausescul, in zilele lui Serban Cantacuzino Voevodul. Si au fost ispravnic Zosima Er.(monah) egumen. Ani de la Adam 7196, iar de la Iisus Hristos 1688 Sept. 28." (Pisa Er. monah Neagoe).



Peste 30 de ani, anume in anul 1718, episcopul Damaschin, impreuna cu Paisie ieromonahul, cu Ioan, arhimandritul de la Hurezi si cu Dosoftei ieromonahul, aduce la Manastirea Saracinesti trei mari zugravi: Teodosie, Gheorghe si Preda. Acesti trei zugravi au zugravit si Paraclisul de la Manastirea Hurezi, alaturi de alte asezaminte brancovenesti.

Ctitorii manastirii sunt pictati in pronaosul bisericii celei mari, precum urmeaza: Episcopul Stefan si Episcopul Damaschin, tinand bisericuta in maini, deasupra usii, in interior; Ioan arhimandritul, Paisie si Dosoftei, colaboratori la pictura, pe peretele de la miazazi; Tanasie vel comisul Saracinescu cu jupanita lui Ilina, Tanasie vel clucer Pausescu cu jupanita lui Aspra, pe peretele de miaza-noapte.

Din vechea manastire (1688-1693) s-au pastrat urmatoarele bogatii: biserica, in forma ei originala, impreuna cu pictura acesteia; clopotnita, pe zidul careia se vede inscriptia "Sava 7200 = 1692"; cladirea care a fost staretie si corp de chilii; clopotul cel mic, turnat in anul 1612 si returnat in anul 1930, de Ieronim protosinghelul; crucea din lemn, ferecata de mana, cu inscriptia "Stefan episcop 7200 = 1692".



Biserica cea mare, zidita in forma de cruce, este masiva si spatioasa. Clopotnita, zidita din piatra si caramida netencuita, se afla in partea de sud a bisericii, iar pe zidul ei se vede inscriptia arhiereasca: "Sava 7200-1692".

Pridvorul bisericii, deschis, este sustinut de opt coloane de piatra si este pictat in intregime. Biserica este acoperita cu tigle si are o singura turla, asezata pe un soclu patrat, deasupra naosului. Soclul este decorat cu firide, iar turla poligonala prezinta si ea ocnite si firide prelungi. Peretii exteriori ai bisericii sunt albi, inconjurati de un brau median, cele doua registre avand aceleasi decoratii ca si turla.

Catapeteasma bisericii este sculpata in lemn, iar pictura a fost executata in 1718, de celebrii zugravi Teodosie, Gheorghe si Preda. Totul s-a desfasurat sub grija episcopului Damaschin, a lui Ioan, arhimandritul de la Hurezi, a ieromonahului Dosoftei si a lui Paisie monahul.



Manastirea Saracinesti a fost manastire de maici pana in jurul anului 1860, dupa aceea ea fiind manastire de calugari, pana in anul 1873. Intre anii 1873-1913, biserica manastirii a fost filie a bisericii parohiale din comuna Cheia, iar casele au adapostit o Scoala Primara.

Intre anii 1913-1960, manastirea a fost din nou locuita de maici. In anul 1960, manastirea este desfiintata de autoritati, in mod abuziv. Vreme indelungata, manastirea a fost folosita pe post de biserica de parohie de credinciosii din localitatea Valea Cheii, casele acesteia fiind transformate in camin pentru batrani. In ciuda demersurilor facute, proprietatea manastirii (biserica si incinta) nu au fost retrocedate nici astazi.







sursa: crestinortodox.ro